Ho, ho, ho sau nu

Uite că iar e decembrie.Urăsc iarna în Bucureşti. Atunci când ninge e un haos total în oraş. Maşini multe, zăpadă topită, trafic îngreunat, claxoane, nervi, întârzieri la facultate, apă în cizme, frig… Nu, cu siguranţă iarna nu e anotimpul meu preferat.

În plus, vin sărbătorile şi toată lumea va simţi nevoia să se agite, de parcă nu ar fi o perioadă ca oricare alta din an. Toată lumea e mai „bună”, cei care până acum se înjurau o să se pupe straşnic şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi… Hai să fim serioşi!

Pentru români sărbătorile înseamnă doar mâncare şi băutură multă, manele, pocnitori şi cam atât. Apropiaţii mei ştiu că nu mă dau în vânt după această perioadă. Nu-mi place agitaţia, frigul, zăpada topită, petrecerea trupului când ar trebui să fie spiritul pe primul loc,  ipocrizia sărbătorilor de iarnă.

Pentru mine nu e o perioadă specială. Pe mine mă încântă doar faptul că plec acasă, cu adevărat acasă, la Sibiu. Acolo zăpada nu se topeşte imediat, munţii nu pleacă nicăieri şi afecţiunea nu este prefăcută. Acolo pot să evit petrecerile stupide şi să mă dedic lucrurilor şi persoanelor cu adevărat importante pentru mine.

Nu aştept cu nerăbdare Crăciunul, aştept cu nerăbdare să plec de aici, să plec acasă!

Pierdut noroc,ofer recompensă

Sărmanul meu blog neglijat îşi reia activitatea. Cum am revenit pe meleagurile bucureştene, „blogăreala” se reia.

Mi s-a spus întotdeauna că sunt o persoană norocoasă. Până la urmă aşa a si fost: am intrat la liceul la care am vrut, la profilul pe care l-am vrut, la facultatea pe care am vrut-o etc.  Cu alte cuvinte, într-un fel sau altul,am obţinut mereu ceea ce vroiam.  Cred că nu se poate să beneficiezi de aceleaşi servicii pe tot parcursul vieţii, căci norocul meu pare că a plecat de acasă. Cămin – nu,buget – nu, în grupă cu prietenii mei – nu şi deja sunt prea multe pentru mine.

Sper ca finalul să fie totuşi unul fericit. Până atunci, dacă mi-a văzut cineva norocul să mă anunţe, ofer recompensă.

One night stand

Ştiu că majoritatea fetelor  ar spune despre tipul de mai jos că e un porc, nesimţit,vulgar, etc etc etc. Mie mi se pare că e genial. Nu am cuvinte. Filmuleţul este interzis persoanelor sub 16 ani :Denjoy

Nu vreau să mă mai întânlesc cu dimineaţa

Nu vreau să mai văd în viaţa mea ora 6 dimineaţa! Tare urâtă e ora asta. Cred că cea mai urâtă, mai ales când trebuie să ajung la dracu’-n praznic, acolo pe stânga, la Pipera.

Nu sunt genul de om care să se plângă de muncă. Nu aş face asta niciodată. Îmi iubesc meseria (sau viitoarea meserie, mai degrabă). În schimb urăsc dimineaţa, din tot sufletul meu chiar şi asta mă face să nu plec cu entuziasm la redacţie.

Am început de marţi practica la Adevărul de Seară şi e o nebunie acolo.În prima azi am fost super intimidată de tot de acolo: de clădirea în care se află sediul, de recepţia unde se putea observa că erau camere amplasate peste tot şi de oamenii din redacţie care nici măcar nu se uitau la tine.Mă enervau şi birourile fiindcă erau aşa de deschise şi fiindcă nu mă puteam ascunde după ele.

Şi asta a fost când am ajuns acolo, căci mi-a luat o oră jumate numai  drumul. După ce am luat troleul, metroul, tramvaiul şi într-un sfârşit propriile tocuri de 10 cm am ajuns pe o stradă care arăta de parca aseară avusese loc un bombardament pe toată suprafaţa ei şi care se numeşte Şoseaua Fabrica de Glucoză. Am mers eu mult şi bine, printre crengi, pe încercarea ratată de trotuar, am călcat pe dude până mi s-au lipit de talpa sandalelor şi sediul Adevărul nu se mai vedea. Şi acum, ca să vezi ce poate să facă o pereche de tocuri şi o rochiţă puţin decoltată, în timp ce vorbeam eu foarte nervoasă la telefon, opreşte un nene mai tinerel aşa, la vreo 30 de ani şi mă întreabă unde vreau să merg. Îi spun eu unde vreau să ajung şi mă invită să mă urc în maşină că mă duce el până acolo. În altă situaţie nu m-aş fi dus nici picată cu ceară, dar era 8 şi 25 şi eu trebuia să fiu acolo la şi jumate, aşa că am zis ce-o fi o fi şi m-am urcat în maşina respectivului.

Pe drum tot spunea el că nu putea să mă lase aşa…în ploaie (da, mai şi ploua), de una singură dar eu nu şi nu, făceam pe proasta. Până la urmă s-a convins omul că nu scoate nimic de la mine şi nu a mai zis nimic. În 10 minute am ajuns la sediu şi de aici lucrurile au  fost altfel pt că am fost pusă direct la treabă, mai exact să fac o documentare despre Adevărul de Seară.

Documentarea cred că a fost destul de bună dar nu cred că a citit-o cineva. În fine, ieri am stat degeaba toată ziua. Am luat-o razna, chiar nu mai ştiam ce să fac, dar azi am muncit cam pentru două zile. Nu îmi pare rău, a meritat, mi-au fost publicate două ştiri şi mi-am mai făcut câteva care vor apărea mâine, deci totul a fost cu un rost.

Partea cea mai proastă din povestea astea rămâne tot trezitul de dimineaţă. Cine o mai fi inventat şi ora 6…

Revedere

Am epuizat-o pe aia cu „guess who’s back” aşa că te abordez cu una mai românească: eheei, de când nu ne-am mai văzut, multă vreme a trecut! Ştiu că în ultimul timp m-am făcut remarcată doar prin lipsă, dar sper că lucrurile se vor schimba.

Ca să încerc să mă scuz mărturisesc că am fost prinsă în activităţi destul de solicitante, cum ar fi: datul a 3 parţiale într-o săptămână, învăţatul a 100 şi mai bine de pagini într-o singură zi, alergatul de la examen la întânlirea de practică şi alte activităţi care mi-au împiedicat latura dornică de scris pe blog să iasă la iveală.

Din aceste activităţi au reieşit: două bucăţi restanţe  (dintre care una nemeritată, dar nu spunem nimic că iar suntem acuzaţi că înjurăm anumite persoane pe bloguri, de parcă nu am avea motive), nervi întinşi la maximum, injurii ( de tot felul, de mamă, de tată, de parţi ale corpului, de care vrei tu), una bucată stagiu de practică la ziarul Adevărul, note oarecum acceptabile şi am fost şi trecută absentă la un examen la care am fost şi pentru care chiar am învăţat.

Mai există un alt motiv pentru care nu am fost prezentă pe meleagurile blogosferei: acasă nu am net din aprilie! Suuper! Sunt atât de fericită încât nu mă pot exprima în cuvinte. Toată situaţia e cauzată de scumpii mei vecini care au crezut că fac şi ei nişte bani buni  dacă fură cablul de net.  Şi cum trăim într-o ţară plină de incompetenţi, romtelecom-ul a spus că nu va înlocui firele până când poliţia nu va descoperi hoţul. Păi dacă e aşa cred că mai stau vreo 3 ani fără net, deci toate bune şi frumoase.

Mâine încep practica. La 8:30 trebuie să fiu în Pipera. Nu ştiu exact unde, dar mă descurc eu. Sper să fac şi eu ceva pe acolo şi să nu fiu un element de decor. Gata, plec. Am o muscă în cameră care mă bâzâie de azi de diminieaţă. Mă duc să o vânez.

Numai bine!

Unii cerşesc, unii merg la ProTv

Guess who’s back, back again….etc,etc,etc. Iaca am revenit şi eu pe meleagurile blogosferei. Muuulte s-au întâmplat de când nu ne-am mai citit. Postul ăsta va avea două părţi, una oarecum pozitivă şi una destul de negativă. Să începem cu cea destul de negativăl. Ori m-am tâmpit eu ori sunt din ce în ce mai mulţi cerşetori prin RATB/metrou! Azi, în 3 troleuri am văzut 5 cerşetori, care mai de care cu văicărelile lor demne de tot râsul.Nu sunt inumană, dar serios, şi eu puteam cerşi mai bine, dă-o naiba de treabă. Nişte replici pe ei…Şi să nu mai vorbim despre faptul că nu au nici un alt motiv de a cerşi în afară de lene. Da, lene. Fiindcă toţi erau tineri şi puteau să se ducă să muncească. Dar nu domn’le fiincă munca-i grea! Unde mai pui că se plăteşte şi prost! Cred că săracii de ei erau nemulţumiţi că nu le oferea nimeni un post de director.

Acum să trecem la partea oarecum pozitivă. Luni am fost la ProTv. Profesorul nostru de tv ne-a dus şi pe noi să vedem cum trăieşte lumea bună şi cu ce se mănâncă televiziunea asta. Treaba a fost chiar plăcută, mai ales privitul bunăciunii pardon, drăguţului de Victoraş Slav. Cum mai căsca el, mânca-l-ar mama, fără să pună mâna la gură. Şi noi ce ne mai dădeam coate. Dar ce să mai, e plăcut ochiului băiatul.

O văzurăm şi pe tanti Esca în momentele alea când o tencuiau pe faţă şi pe blonda aia drăguţică de prezintă sportul. Partea interesantă nu a fost asta ci faptul că o doamnă foarte drăguţă şi cu un mare rucsac de experienţă în spate ne-a plimbat  prin toată televiziunea şi ne-a explicat fiecare etapă prin care trece o ştire înainte de a apărea pe post.  Doamna în cauză se numeşte Elena Lasconi şi este foarte tare.

Au fost şi chestii care nu mi-au plăcut. Nu mi-au plăcut holurile televiziunii pentru că erau foarte înguste şi părea cam şi cum ne strângeau pereţii şi nu mi-au plăcut anumiţi domni din redacţie care strigau unii la alţii: „Ce ziceţi bă?Vă place vreuna?” Domnilor, eu ştiu că am colege frumoase dar noi nu vrem să participăm la concursuri de frumuseţe ci să vă devenim colege de breaslă aşa că nu îşi au rostul comentariile voastre (uşor cam foarte stupide!). Nu mi-a plăcut nici faptul că toată lumea se uita la  noi ca la nişte ciudăţenii. Da fraţilor, nu au mai avut bani să angajeze circul şi ne-au adus pe noi! E bine?

În rest, toate bune şi frumoase. Perioada asta e destul de aglomerată( stresiune, una, alta) şi nu ştiu dacă o să mai scriu în viitorul apropiat. Până la alte veşti, să trăim bine!

Îl iubim pe Adelin

Azi am participat la una dintre Serile FJSC la care a fost invitat Adelin Petrişor. Toţi apropiaţii mei sunt conştienţi de faptul că sunt greu de impresionat, indiferent de domeniu. Am început eu să comentez la început, că nu merge aparatura, că ce naiba face ăsta, nu mai are de gând să vorbească azi sau „Hai nene o dată că nu avem toată noaptea la dispoziţie, unii mai trebuie să şi înveţe” şi alte replici demne de firea mea uşor zeflematică. Dar şi când a început să vorbească… Am fost uimită să descopăr un om relaxat, pe care nu îl strâng chiloţii, ca pe mulţi dintre colegii lui din media, care, pe lângă faptul că e un profesionist în adevăratul sens al cuvântului, nu se ascunde dupa formulări pompoase.A vorbit omul atât de relaxat cu noi şi atât de deschis încât a fost chiar imposibil să nu rămân impresionată. Surpriză!

Ce gândeam eu înainte: corespondent de război, e şi ce dacă, au mai fost şi alţii, a câştigat şi premii petru asta, de parcă e primul care o face. Ei, nu e chiar aşa. Ceea ce-l diferenţiază de ceilalţi este pasiunea. Tipul îşi iubeşte meseria şi în tot ceea ce face pune pasiune. Asta îl ridică printre primii.

Ceea ce m-a încântat şi m-a amuzat în acelaşi timp a fost faptul că limbajul lui a fost la început unul destul de reţinut şi cam serios. După câteva minute şi-a dat seama omul cu cine are de-a face şi a început să fie el însuşi şi. A început să ne povestească despre ţevile în care făceau ei „pipi” (dacă aşa a zis , eu nu pot să modific) şi despre alte  „recipiente” în care îşi făceau nevoile, numite shiting bags. Ba chiar a făcut comentarii despre blonde (foarte binevenite) şi a comentat despre mărimea „instrumentelor” celor care vorbesc aiurea pe forumurile televiziunilor.

Mi-a mai plăcut faptul că are o viziune foarte sănătoasă asupra jurnalismului şi faptul că nu îi plac cei care îşi dau toată ziua cu părerea pe la televiziunile autohtone (vezi un anume profesor de la FJSC). M-a uns pe suflet când a spus că un adevărat jurnalist este cel care merge pe teren, care se documentează şi care nu este de părere că faptul că Bianca lu’ Bote’ şi-a schimbat chiloţii este subiect de interes general.

Nu mi-a plăcut că este un fan al lui Cristian Tudor Popescu. Scumpul de CTP ţine mereu să-şi sublinieze infinita inteligenţă şi să dea cu şutul în rasa feminină. Dar asta este o altă discuţie pe care o vom purta într-o seara în care parţialul de la tehnici de lucru de relaţii publice nu îmi bate la uşă.

Să ne citim cu bine!

Mai, 1 mai

Anul ăsta 1  mai m-a găsit la mare.  Am găsit noi o ofertă convenabilă, ne-am pus hăinuţele în rucsăcel şi hai să mergem! Am plecat vineri, pe 30.  Cu siguranţă nu ne aşteptam să dăm peste ce am dat. Gara de Nord se transformase într-un furnicar. Furnicile, isteţe, nu mai cărau lucruri în spate ci în troler. Deci, şi mai bine! Nu aveam loc nici să respirăm în voie. Trenul a plecat cu 40 de minute întârziere iar simplul drum de la uşa trenului până la locurile noastre a semănat cu despărţirea Mării Roşii.  Am nimerit într-un vagon necompartimentat şi în apropierea noastră se găseau (în număr destul de mare) studenţi Erasmus. Erau olandezi, nemţi, spanioli, italieni şi francezi. Mai toţi erau rangă de beţi, ceea ce a dus la un haos babilonian. Fiecare murea (de sete) pe limba lui. Din când în când se mai auzea câte un „Raul…fuck you!” spus clar şi răspicat.  Drumul până la Constanţa a fost, cel puţin, colorat.

Cum am ajuns hotel ne-am şi pregătit de mers pe plajă. Ne-am băgat (cu graţie) picioarele în nisip şi apoi totul a devenit perfect. Nu mai conta că am mers vreo 2 km pe jos pentru că nu ştiam unde e exact hotelul sau că aveam capul calendar din cauza colegilor de călătorie. Plaja era goală. Eram numai noi, marea, nisipul şi pescăruşii.Ne-am plimbat/zbenguit/jucat/ bălăcit în apă până seara. Asta a fost cea mai frumoasă parte a mini vacanţei.

Am făcut şi o constatare: Mamaia este aspirator de piţipoance şi de pokemoni. Am văzut astfel de specimene până mi s-au plictisit ochii de ele. Care mai de care mai penibile şi mai roz pe bot. Ceea ce mi-a încântat privirea a fost parada de maşini de epocă şi de motociclete( nu de epocă, fireşte) precum şi un concert al Fanfarei  Marinei Române.

În ansamblu mini vacanţa a fost plăcută. Mi-a fost însă greu să ignor puţoii cu aere de manechin de lenjerie intimă şi nesimţirea românească de a arunca gunoiul pe unde ne vine, în special pe plajă. Cred însă că la vară voi evita Mamaia. Dacă acum a fost aşa, nu vreau să-mi închipui cum va fi atunci.

Dreept…cu stângul

Azi am dat mirobolantul test la Drept.  Şi dacă scria în chineză cred că înţelegeam mai mult din cerinţe. Acum, nici nu ne-am omorât noi cu învăţatul (a se citi „nu am citit cursurile niciodată”), dar totuşi… Au fost 20 de întrebări pe care a trebuit să le facem în 20 de minute.

Eram toţi cu foile pe masă, cursuri şi alte tâmpenii, dar tot ne uitam unul la altul de parcă trebuia să rezolvăm nu ştiu ce probleme de matematică. Faza tare e că din toate părţile se auzeau răspunsuri la întrebări. Tot ce aveam de făcut era să ascult cu atenţie :)) Acum totul a trecut. Aşteptăm sfântul 5!

Vrei să fii operator PC? Dezbracă-te!

Cum aşteptam eu liniştită troleul, la Universitate, peste ce îmi fug ochii?

Operator Pc? Serios? Şi, ca să vezi, aveau mailul studio_chat@yahoo.com! Nu ştiam că, mai nou, operatorii Pc trebuie să fie şi arătoşi… Altfel de ce ar mai cere respectivii domni şi o poză ataşată cv-ului? Ca să fii operator PC trebuie să fie manechin(uit). Pe asta nu o ştiam. Acum, întrebarea e: to be or not to be…videochat?